luni, 11 aprilie 2011

Ma intorc, ma intorc la voi


M-am intors!!!!!! Surprinzator, dar adevarat. Tocmai citeam din vechile scrieri, incercand sa le sortez cumva. Si filozofam...vremea e atat de ploioasa incat daca nu filozofezi, atunci ce faci? Back to old, people. Miss you being here, with me.
Am realizat, in zilele cand ma uitam in noapte, ca intunericul nu ne poate fae rau. Oricat de sumbru ar fi, oricat de adanca ti s-ar parea prapastia dintre lumina si intuneric, adevarul este ca niciodata nu a existat ceva cu adevarat de temut. Si eu am aflat asta, in una din lungile mele seri de revelatie la miezul noptii. Va amintiti cand erati mici si va era frica sa stingeti lumina? Sau cand va ascundeati sub o perna din cauza tunetelor asurzitoare? Toate au fost, intr-un mod firesc, presimtiri ale fiintei noastre. Frica de nou. Frica de schimbare. Frica de a iesi din bolul tau de cristal. Iar aceasta frica ne-a impins pana la lucruri absurde.
Dar, odata ce crestem, ne dam seama de superficialitatea acelei frici. Ne dam seama ca, desi nu se vad culori, forme si nu se disting siluetele in noapte, intunericul apartine luminii, asa cum lumina apartine intunericului. Asa cum umbrele fac parte mereu dintr-o zi caniculara, asa cum in intuneric mereu stralucesc franturi de lumini palide, soarele si luna n-ar putea exista unul fara altul.
Intelegand ca toate au un sens, poate ca e timpul sa iesim de sub perna si sa ne lasam fascinati de culori si de izbucniri ale vremii, si sa inchidem lumina. Asa, in intuneric, e mult mai usor sa gandesti.