marți, 25 octombrie 2011


Nu pot sa cred ca nu am mai scris aici de mult. Pare o vesnicie, o gaura in timp, nu pare natural- sa nu mai scriu zilnic aici.
Viata a devenit un tren. Un tren in care toti pasagerii sunt agitati, merg pe holuri speriati, fara a avea nicio tinta, doar de dragul de a merge. Sunt acei oameni care cauta prea mult, si nu gasesc in final nimic care sa-i satisfaca. Dar mai sunt acei oameni care au locurile in tren stabilite, care nu se agita asa mult, care stiu unde apartin, dar acei oameni se framanta mereu daca intr-adevar apartin acelui loc, din cauza ca nu au explorat mai mult lumea ca sa afle. Si in final, mai sunt cei care isi cauta locul in tren, dar ei stiu pe unde sa o ia, experimenteaza mai multe, isi gasesc locul, dar apoi regreta si se intreaba cum ar fi fost daca ar fi ales altceva.
Cred ca mi-am dat seama ca viata e ciudata. Mult prea ciudata. Informa, viata nu are nicio forma, e imprastiata, nu are reguli, e doar un spatiu vast in care te pierzi daca nu ai o busola, sau innebunesti daca ai una. Viata e intortocheata si sucita, si unii ies din ea fara sa inteleaga nimic.
Aveam mai multe de spus. Despre lucrurile mici care trebuie sa te faca sa zambesti. Despre toate acele zambete cand iti incepi ziua care iti fac toata saptamana stralucita. Despre oameni, si cat de ciudati, complexi si de neinteles sunt ei. Despre lume, cum tinzi sa te pierzi in ea si sa nu te mai regasesti. Despre lucruri importante, care pana la urma sunt banale si se uita repede. Despre decizii, si faptul ca eu urasc asa de mult sa le fac. Despre cat de plictisitoare e viata de liceu, cum totul pare acelasi, nimic nu se schimba, parca si lectiile sunt aceleasi, dar mai grele, mai intortocheate si greu de neinteles. Despre viata in general, un tren, o masina, viata nu e despre a pierde trenul sau a pierde o cursa importanta, e despre a stii sa iti gasesti drumul in infinit, in desert. Fara a avea nimic la tine, fara a stii nimic esential, despre puterea pe care ti-o da increderea, sau elementul acela special pe care putini oameni il au de a alege un drum pe care sa mearga si sa nu se abata de la el. Despre multe, despre nimic important in fond. Despre lucruri la care nu ne gandeam poate chiar deloc, pentru ca suntem prea prinsi in vartejul vietii. Despre dragoste, despre prietenie...despre dezorientare. Despre tot, dar cum am mai spus, despre nimic important in fond. Pana la urma, ideea e ca nu trebuie sa te gandesti la asta ca sa reusesti sa supravietuiesti. Daca o faci, cum am facut eu, s-ar putea sa te afunzi intr-o mare a deziluziei si sa nu mai fi capabil sa te intorci la suprafata.
Dar deocamdata, sunt pe linia de plutire.