sâmbătă, 1 noiembrie 2014

Cri cri cri, toamna gri

M-am uitat un pic prin oras azi..totul era asa gri..Frunzele demult s-au despartit de copaci, murind in zborul lor si esuand pe pamant. Ploaia le-a tricat frumusetea. Ceea ce obisnuia sa fie un joc al culorilor tomnatice, a devenit umezeala, mizerie, noroi si gri...Toata ziua a fost gri, cu frunze zburatoare care mai trec pe la fereastra, cu autobuze incarcate de oameni figuranti. Oare asa ar trebui sa fie, Doamne? Sa ne plimbam asa prin viata, fara sa stim unul de altul? Ar fi chiar trist..

Nu stiu ce altceva sa mai spun. Aveam impresia asta pregnanta de gri, gri gri, si am vrut s-o impartasesc cu voi. Gri....imi aminteste de Bacovia. As spune ca toamna asta, cand se intuneca mai repede, cand e frig, nu e soare si totul pare lipsit de viata si culoare, nu este pentru mine. O toamna a sufletului amar si gol. Putred...suflete al meu, tu nu esti asa, nu-i asa? Nu esti trist si gol cum te crede toamna, nu? Mai exista o pulsiune de caldura, un sambure de speranta, asa-i? Spune-mi ca da, te rog, spune-mi ca mai esti.

Si totusi..ce gri e afara...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu