duminică, 8 august 2010

Reintoarcere la vechi, neputinta


Mi-am pus mana la gura sa-mi estompez tipatul. Respiratia mi s-a oprit si am inceput sa ametesc. Camera se invartea, dulapul...peretii...holul...Apoi am cazut. Si ultimul lucru pe care l-am simtit a fost o izbitura puternica si rece pe podeaua din living si o durere infipta in piept.

***
"Nu ma pot intoarce." Mi-am repetat a mia oara in minte, cuvintele rasunand ca un ecou in pustietatea mintii mele. In ultimele cateva ore, propozitia asta era singura care ma bantuia intruna, conturandu-se neincetat intr-un decor diferit al creierului, interpretandu-se singura si aratand mii de forme. Ma durea capul. SI nu, nu ma pot intoarce.
Nu imi permiteam sa ma mai intreb de ce. Am analizat totul la rece, cu putine motive, dar puternice, cu fapte reale si dureroase socotite ca superficialitati si idiotenii. Rece. Inghetat. Nu mai puteam fi subiectiva. Nu dupa tot ce s-a intamplat.Asa ca mi-am lasat mintea sa contrazica orice decizie a inimii. Nu ma simteam bine facand asta, dar nu-mi pasa. Nu mai puteam continua asa. Pentru ca nu o sa ma intorc.
M-am izolat intr-o lume lipsita de viata, intr-un colt si m-am gandit. Nimeni nu ma putea gasi si gandul parea ca imi alineaza simturile. Era mai bine asa, ma minteam eu neconvingator. Dar nu aveam de gand sa ma intorc acolo si sa dau piept cu atatea. Sa ma infrunt pe mine si pe vechile mele ganduri. Pentru ca stiam ca voi esua daca ma intorceam. Asa ca ma inselam singura, crezand ca, daca voi sta suficient aici, totul va trece. Pana si eu eram convinsa ca era o minciuna enorma, dar nu aveam alta alternativa.
Era intuneric. Soarele palid nu patrundea prin fereastra inchisa si acoperita. Nu vedeam nimic pe intuneric, totul era sters, schitat, pierdut. Am incercat sa-mi blochez gandurile. Sa le inchid, sa le ascund.
Liniste. Reusisem? Iluzia reusitei ma infiora. Cum de...? Dar am simtit radacinile cugetarilor mele bine infipte in ratiune si umbrele lor pandindu-ma pe la colturi.Nu aveam niciodata sa scap. Si eram o lasa, pentru ca mi se parea imposibil sa ma intorc acolo si sa stau dreapta in fata realitatii. Nu vroiam sa fiu in realitate. Nu imi placea.

***
Am mai facut un pas, tremurand pe podeaua aramie. Eram atat de nesigura. Ma temeam sa nu ajung in gol, sa nu cad, sa pierd drumul...Nu aveam timp de gandire. Desi traiam doar ca sa ma gandesc.
Un pas. Doar un pas despartea fasia de perdea de living. Nu imi mai simteam pulsul. Gandurile mi-au inghetat. Ma intorceam...din nou la vechea eu, la ganduri, la tot. Si eram groaznic de indecisa daca era hotararea corecta.
Am avansat. Nu mai vedeam intunericul...

4 comentarii:

  1. in sfarsit intru si eu pe blogul tau.
    scz de intarziere:D.
    pot sa spun ca m-ai lasat fara cuvinte. scrii f frumos si stii sa explici sentimentele cu ajutorul cuvintelor.
    ai un stil aparte de a scrie.
    felicitari:*:*:*
    Danne

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur ca ai ajuns si pe acest blog.:X Acum pot sa-ti urez si eu cliseicul "Bine ai venit". Multumesc pentru aprecieri si sper sa iti placa in continuare.:X:X

    RăspundețiȘtergere